(Anișoara Odeanu ține în brațe un Remington pe malul mării la Vama Veche și spune o rugăciune pentru valul ce vine vijelios spre ea)

Când am adormit, mi-am recunoscut inima. Era așa ca o sălbăticiune venită din alte timpuri. Și era frumoasă ca un memoriu al unui poet hermetic asupra câinelui său iubit. Când m-am trezit perpendiculara acelei clipe continua dincolo de marginea patului: vibra odată cu imnul greierului de iarnă.