(Urmuza pe când se credea sirenă și eu îi lustruiam pantofii)

-1-

Urmuza avea o gură plină de azur și-n gura ei se deschideau alte guri, ale altor femei, alte forme, cu alte miresme, cu alte profunzimi; cum se făcea târziu, cum își trecea limba prin păhăruțul cu lichior de gențiană de-i cădea un cerceluș sub pat și ea mă ruga să i-l caut, și mă prindeau zorile tot căutându-l, cum i-l înmânam, cum își clătea gura cu gura mea, și eu eram fericit și plin de viețile trecute prin pat. Odată s-a ivit o privighetoare pe limba ei, o privighetoare în frac alb: „Seamănă leit cu Georges Sand“, zic. Nu cred că i-a plăcut. După care a ieșit în curte, a privit în adâncul fântânii, apa făcea noduri, parcă ar fi vrut să lege două sentimente luate din coincidentia oppositorium. 

-2-

Apoi se făcea că eram singur, călătoream cu interminabilul tren Iași-Timișoara, vânăt de mirosul ce venea de la capătul vagonului, am coborât în stația Vatra Dornei Băi. Pe partea opusă, în fața cazinoului unde Franț Iosif își încerca norocul, pe o margine de cale ferată am văzut o tipă cu un bretonul tăiat ermetic, îl săruta de mama focului pe unul, numit Spaiogu, din Neagra Șarului, avea o pereche de mustăți așa de lungi și țepene că intra de-a coasta în biserică. 

-3-

Am mers de-a lungul râului ce traversează orașul, într-un sforac mi-am aruncat organele esențiale și-am înotat voiniceasca în acest rest de mare cu o impresie sporită de lehamite și zădărnicie. Așa se-ntâmplă în râurile de munte!  Am ajuns la fundul apei, m-am culcat pe nisipul fin ronțăit în ziceri și pizmuit de stele. În preajmă, dulci sclipiri aurifere mă-ndemnau spre zări adânci cu trebuinți postume. 

-4-

Am privit în sus: o văd aplecată peste mine, mă privește cu ochii absorbiți în umbra frunții, fiindcă m-atinge cu mâinile ei lichide, cu sânii crescuți în dorința inimii de a se elibera de sentimente, cu gura arsă de o respirație avidă și fierbinte, suntem într-o poziție dragă ei, când depune multă sârguință, răscolind unde erotice în jur, tulburând peștișorii de aur și ierburile gânditoare ... . Ești prins într-un interior tenace, cu țărmuri necunoscute, pe care de-ndată ce le descifrezi, te-ngroapă acolo în orizontul evenimentelor, unde nici lumina stinsului amor nu te mai poate urmări.   

-5-

Am ieșit pe mal, apa susura recunoscătoare, dar ziua m-a-ntâmpinat cu jumătate de chip plângând, cu jumătate de chip râzând, la peron o locomotivă scârțâia beată din toate încheieturile, brazii șușoteau disperați, veverița Mariana își rupsese un dinte într-o nucă îndărătnică. Cât timp am lipsit, individul cu Bretonata părea făcut din oxigen metalic și bandaje seducătoare. Mai avea o jumătate de mustață, cealaltă jumătate, fata o-nfășurase pe un creion lung, lung, de parcă ar fi ținut în mână o vată pe băț, cu care miruia turiștii într-o veșnică și-mbelșugată pomenire.