(Noapte de mai)

Pură probabilitate când privighetorile îmi numără femeile din jurul casei şi mereu le iese fără soţ. Îmi dau seama după felul cum îmbătrânesc salcâmii, de la alb spre o cauzalitate fără efect. Cu macula ochiului stâng locuită de un cărăbuş rinocer îi urmăresc: şi nu mă simt prea bine. Zarnacadelele sunt fericite, fântâna în extaz şi gardul în erecţie.

Nu-mi rămâne decât să o invit în casă pe una dintre ele. Patul este singurul martor fidel, scâncetele lui discrete îi amintesc chipului din sare de argint şi în ramă de nuc că undeva cândva iubitele erau eterne şi nopţile victorioase.

Pură probabilitate, repet, deschid fereastra, luna îşi leapădă o scamă de chiloţel şi-mi arată dosul. Pe partea asta a ei craterele nu sunt aşa de adânci, numai bune pentru îngropat o unghie, un deget. Ce spun eu? Sunt chiar morminte, morminte avide, mormintele melancolicilor, răniţi mortal de aripi negre şi ascuţite.

În spatele meu, femeia râde, plânge, sângerează.