(Lună moale)

Mă trezesc pe la miezul nopţii cu un cap plin de iluzii regăsite,

femeia de lângă mine mă ia la zor pentru deranj,

nu pot să rostesc nici un cuvânt.

Se scoală, se duce la baie,

dă drumul la apă,

o aud cântând

„a venit toamna“.

Cum nu locuim la bloc nu-i atrag atenţia că ne aud vecinii

şi cum nu este nici toamnă o las să cânte,

cântecul ei îmi face bine.

Lumina de afară trece prin perdeaua transparentă,

modelul ei floral formează umbre pe peretele opus.

Ea cântă în baie

„a venit toamna“,

apa bolboroseşte în cadă, îi ţine isonul.

Într-un loc al umbrei pot să văd un cal,

un cal negru nărăvaş cabrat pe picioarele din spate:

e bine îmi spun,

îmi face bine.

Ea revine de la baie,

domnul cu pălărie neagră de pe calul negru

se clatină – cade – dispare,

în timp ce ea trage un pic perdeaua

şi se uită afară,

apoi se urcă-n pat.

(Turbulenţe la joasă-nălţime)

Nu mă-ntreba: - ploile pentru cine-şi risipesc

lacrimile. Lacrimile sunt bune pentru tenul creierului.

Nu mă-ntreba: - iernile la ce-s bune. Iernile

sunt respiraţia sufletelor plecate din cer

şi care niciodată nu au ajuns pe pământ.

Privesc la rându-mi cerul: un gol

de aer se deschide, se aude o bubuitură

înfundată (aşa cum numai un boxer de categorie grea o resimte).

Nu-i nimic, o-ncurajez eu, trece un avion spre Orient.

(Turbulenţe la joasă-nălţime)

Nu mă-ntreba: - ploile pentru cine-şi risipesc

lacrimile. Lacrimile sunt bune pentru tenul creierului.

Nu mă-ntreba: - iernile la ce-s bune. Iernile

sunt respiraţia sufletelor plecate din cer

şi care niciodată nu au ajuns pe pământ.

Privesc la rându-mi cerul: un gol

de aer se deschide, se aude o bubuitură

înfundată (aşa cum numai un boxer de categorie grea o resimte).

Nu-i nimic, o-ncurajez eu, trece un avion spre Orient. 

(Cuţitul sau apropierea de deasupra)

Tot mai des mi se face dor de vânzătoarea

de vinete din piaţa oraşului. Nu că aş avea ceva

special pentru ea, dar netezimea, luciul de abanos

al acestei legume mă duce

cu gândul departe în altă ţară, în altă cameră, într-un alt timp.

Atunci încep să-mi mut cărţile

din bibliotecă, dau patului o tonalitate în Do minor,

schimb întrerupătoarele de la lumină, îmi iau la rost frigiderul

şi-i spun că este un Falstaff hărtănit de o amantă chioară din obor

şi recit versuri dadaiste sperând să mă audă cineva.

La fereastra de la balcon nu schimb nimic,

acolo atârnă lenjeria intimă a vecinei de deasupra.