(Două albine înțealpă un lup)

Fiind duminică am ieșit la plimbare, acum sunt în mijlocul unei păduri pline de spirite cu foșniri obscure. De după un brad apare Scufița Roșie. Spune: „E o zi frumoasă astăzi“. „Da, e minunat“, îi răspund. Apoi a venit și Bunica. Spune: „E o zi frumoasă astăzi“. „Da, e minunat“. Am tăcut o vreme, eu așteptând să apară și lupul, ele privindu-mă tot mai intens. „Cu ce te ocupi?“ rupe Bunica tăcerea. „Lucrez într-o multinațională, la resurse umane“. „Tre’ să fie cool“, zice Scufița Roșie. „Tre’ să fie mișto“, zice bunica. „Dar multă lume crede că sunt poet“. „E o glumă?“ întreabă Bunica. „Cine știe?!“ „Ce este un poet?“ întreabă Scufița Roșie. „Cineva care se plimbă prin pădure în căutare de inspirație“, răspunde Bunica dintr-o răsuflare. De data asta eu sunt cel ce le privește intens, stăm așa ca-ntr-o fotografie. Se aude un scâncet de animal rănit. „E un lup prin apropiere“, caut eu să le impresionez. Cele două râd, se scutură de râs ținându-se cu mâna de burtă. Amândouă într-un glas spun: „Nu, nu ești poet“. S-au întors și au dispărut după un brad falnic și veșnic verde.