***

„Dumnezeu spune cele mai frumoase poveşti,“ îmi şopteşte în ureche un copilaş adânc până la apa din foc.

Atunci nici animăluţele pădurii din inima ta; nici sfânta sfintelor sărutată pe un colţ de bancomat, în faţă la Western Union; nici flacăra verde, vouă ce aveţi onoarea să vă ţâşnească din piept noaptea când dormiţi; nici morţii ca nişte fulgere în pământ; nici viii vinovaţi de înviere; nici eu, cel a cărui iubire e o mare cu meduzele zdrenţuite de ţărm; cu alte cuvinte, nici nimeni nu va crede altcumva decât cum a spus copilul petrecut prin apa din foc.

Dar mai ales nici timpul şi nici fiinţa nu-şi vor afla Bătrânul care să le dezveţe de năravul de a fi împreună.