(O mărturie a cititorului de poezii la sărbătorile de iarnă)

Citesc o poezie a unui poet mort de tânăr şi-nvechit în biblioteci. Nu-nţeleg nimic la prima lectură: „Mă fură cuvinte-le“, îmi zic. Iau o gură de cafea, o citesc a doua oară. Parcă, parcă se aprind undeva nişte luminiţe: „Ca nişte artificii în brăduţul de crăciun“, încerc eu o comparaţie. N-o mai citesc a treia oară. Privesc pe fereastră: Amar-nic mai latră câinele la spărtura din gard!