(Zulnia, una)

Zulnia, doamnă şi fecioară,

nu spun că nu ţi-am nins porticul

şi nu mai ştiu a câta oară

pe umeri, braţe, ţi-am sfâşiat baticul,

dar dă-mi o clipă de răgaz

să termin şi să rump şi-aceste pagini

mâna-mi este în necaz

subt gânduri în paragini.

Mai stai şi-arată-mi sânii deşi

cum picură explozii în amoruri

curând spre târgul Eşi

voi duce o trăsură grea de doruri.

Acolo tinerii boieri

visând la revoluţii,

înjură ziua cea de ieri,

se lamentează-n involuţii.

Tu-mi eşti fructa de cireş

răzvrătită-n cer cuprins de greş;

în arcul viscolit al coapsei tale mă ascund

şi-un pact închei cu eternul an:

nicicând ca frâncul Françoys n-oi scrie scund

„ou sont les neiges d’antan“.

(din Zulnia,1995)

 

***

„nu-mi plac

poeziile cu îngeri“

mă avertizează ea

de fiecare dată

când vreau să-i citesc ceva

„de ce“

o-ntreb în cele din urmă

„mi-e teamă că voi naşte

un copil cu aripi“

(din La est de Mâna mea, 2009)

(un vis: ceçi n’est pas horatiu stamatin)

În urma unui accident pe DN 1, un fel de guşter s-a apropiat de mine. Din gură îi ieşea un sfânt. Sfântul ţinea o carte în mână şi citea. Citea ca şi cum ar dormi. Şi eu dorm acum fiindcă femeii mele îi este sete şi eu sunt un bărbat destoinic: nu fac accidente.

Mai spre seară s-au ridicat barierele, circulaţia a fost reluată şi el nu s-a mai dus într-o ţară străină.