O traducere a lui Eminescu din Mark Twain

 Horaţiu Stamatin

De mai bine de un deceniu, se vorbeşte tot mai mult despre un posibil „complot“ împotriva lui Mihai Eminescu. Despre faptul că pe 28 iunie 1883, marele poet a fost pus în „cămeşoiul de forţă“ şi băgat în spital pentru a i se administra injecţii cu mercur în mod intenţionat, cu repercusiuni tragice în evoluţia sănătăţii sale ulterioare. Motivul? Poetul, dar mai ales gazetarul, devenise incomod pentru vârfurile politicii româneşti din acea perioadă.

Recent, în 2011, Theodor Codreanu a publicat a patra ediţie a unei cărţi pe acest subiect, de astă dată sub titlul Eminescu în captivitatea „nebuniei“, Editura Universul, Chişinău, p. 340. Un studiu investigaţie - bine şi convingător argumentat. Concluzia este că Eminescu era în facultăţile sale mintale şi după data internării. Pe lângă numeroasele exemple despre activitatea intelectuală a poetului în ultimii săi ani de existenţă, Th. Codreanu ne aduce în faţă şi o „posibilă“ traducere a lui Eminescu din prozatorul american Mark Twain. Textul este o schiţă care se intitulează „Clanţ cu toţii, fraţi iubiţi“ şi a fost tipărit în „Fântâna Blanduziei“, (I) nr. 3 din 18 dec. 1888, cu şase luni înainte de moartea sa. Poetul, „Jignit de compasiunea prietenilor şi de acuzaţia implicită de plagiat, s-a gândit să se «răzbune» pe prieteni oferindu-le o proză ironic-umoristică (dar care abordează, în realitate, tema «nebuniei» omului sănătos) [….]“.[1] El însuşi mărturiseşte că este o traducere din M. Twain. Cititorii au luat-o drept o cacealma a unui individ cu mintea răvăşită.

Mulţi eminescologi au pus sub semnul incertitudinii că această schiţă s-ar găsi în opera lui M. Twain: „Cu mijloacele bibliografice de care se poate dispune acum, originalul (sau mai degrabă intermediarul) după care a tradus Eminescu scrierea lui Twain nu a putut fi identificat.“[2] Th. Codreanu, însă, cu o intuiţie loială poetului, afirmă că: „Până se va descoperi o schiţă cu acest titlu şi acest conţinut în biografia prozatorului american, povestea rămâne absolut stranie şi mă tem că intră în joc uriaşa noastră ignoranţă în materie de Eminescu.“[3] Bucata literară a fost republicată în 1911, în „Mişcarea“, în numerele din 17 şi 19 aprilie, sub titlul „Obsesiune“.

Spre surpriza multora, există o astfel de proză în opera scriitorului de peste Atlantic! Mai mult ca sigur, Eminescu a citit-o în traducere germană, dar varianta sa în româneşte ne face să credem că a avut în faţa ochilor şi textul englezesc.

În 1876, M. Twain a scris o schiţă intitulată: „A Literary Nightmare“ („Un coşmar literar“). Mai târziu, a publicat-o sub titlul de „Punch, Brothers, Punch!“ („Clanţ, fraţilor, clanţ“), vrând astfel să mai atenueze încărcătura dramatică şi să sublinieze caracterul ei umoristic.[4]

Naraţiunea o putem rezuma astfel. Naratorul personaj, Mark, citeşte într-o gazetă de dimineaţă nişte versuri care îi rămân în minte ca un ritm obsedant cu un mare impact asupra comportamentului său de fiecare zi. Drept consecinţă, îşi pierde puterea de concentrare, nu-şi mai aduce aminte ce a mâncat la micul dejun, şi mai ales nu-şi mai găseşte cuvintele pentru a continua romanul la care lucrează. Muzica silabelor îl subjugă mai multe zile până când întâlneşte un prieten, un Reverend, căruia îi relatează necazul de care e cuprins. Psihanalizat acum (sic), transferă cu succes versurile în mintea acestuia, astfel că Mark se vindecă şi se reîntoarce la viaţa sa normală. După câteva zile, Reverendul îl vizitează pe scriitor, e într-o stare deplorabilă, ritmul şi rimele îi umblă prin cap, provocându-i probleme de memorie şi concentrare. Îi povesteşte acestuia câteva incidente în care sunetul (jingle) îi influenţează munca, cum ar fi momentul din timpul slujbei când credincioşii îşi fac rugăciunile dând din cap în cadenţa „acelor versuri pulsante“. Fiindu-i milă de preot, Mark se hotărăşte să-l vindece şi-l duce la o întâlnire cu studenţii săi de la universitate. Reverendul la rândul său reuşeşte să planteze în capul studenţilor ritmurile strofei, vindecându-se dar în acelaşi timp continuând cercul diabolic.

Scopul nostru este doar de a semnaliza existenţa acestei scrieri în engleză, lucru de care se îndoiau contemporanii şi biografii poetului. Totuşi ne vom opri puţin la câteva consideraţii. Textul tradus de Eminescu, un „ultim hohot de râs“ al poetului aşa cum l-a numit G. Călinescu, poartă cel de-al doilea titlu: „Punch, Brother, Punch“. Chiar de la prima frază, observăm că poetul este foarte aproape de originalul englezesc. Pare traducerea unui cunoscător al limbii engleze cu o mare abilitate în tălmăcire: „Fi-va cititorul atât de bun să-şi arunce ochii peste versurile următoare şi să vază dacă poate descoperi ceva periculos în ele?“, iar în engleză: „Will the reader please to cast his eye over the following lines, and see if he can discover anything harmful in them?“ E posibil ca Eminescu să o fi citit în engleză, să o fi discutat cu un cunoscător al englezei? Urmează apoi strofa buclucaşă, cea care a declanşat toată „degringolada“. În engleză:

„Conductor, when you receive a fare,
Punch in the presence of the passenjare!
A blue trip slip for an eight-cent fare,
A buff trip slip for a six-cent fare,
A pink trip slip for a three-cent fare,
Punch in the presence of the passenjare!

Chorus

Punch, brothers!  punch with care!
Punch in the presence of the passenjare!“

Iar acum transpunerea lui Eminescu:

„Când începe trenul zborul

Vine-ndată conductorul

Şi, scoţând perforatorul,

Face-o gaură în bilet.

Pentru cursa care costă

Zece bani biletu-i alb.

Pentru cursa care costă

Douăzeci biletu-i verde.

Pentru cursa care costă

Treizeci e biletul vânăt.

Clanţ ! făcând perforatorul,

Face gaură în bilet.

Cor

Clanţ! cu  toţii, fraţi iubiţi!

Faceţi găuri unde ştiţi. “

„Poezia“ tradusă se îndepărtează de originalul englezesc, lipsesc rimele în a doua parte a ei, este ceva mai amplă, iar culorile cât şi preţul biletelor s-ar putea să fi fost autohtonizate. Unii contemporani mai pudibunzi i-au imputat  cuvântul „gaură“ din ultimul vers („Faceţi găuri unde ştiţi“), începea să fie considerat tabu. De fapt la Junimea se jucau cu astfel de „derapaje“ lingvistice, toţi spuneau că merg la „Borta rece“, în loc de „Bolta rece“, celebrul restaurant ieşean. Auzind reproşul, poetul „a râs cu hohote […]. Nu-l mai văzusem râzând cu atâta poftă!“[5] Apoi tot textul, de după strofă, continuă cu aceeaşi precizie originalului englezesc, inclusiv cu respectarea punctuaţiei. A avut oare Eminescu originalul în faţă?

Să mai luăm câteva fraze: „Am dat mai deunăzi într-o gazetă de aceste rime sunătoare şi le-am citit de vreo câteva ori dupăolaltă. Ei bine, versurile acestea m-au luat cu totul în posesiune. În timpul dejunului îmi valsau prin crieri; şi, când am început a-mi împătura şervetul, nu mai ştiam de am mâncat ceva sau nu. Din ajun încă [î]mi croisem cu multă îngrijire planul activităţii mele de peste zi - o tragedie cutremurătoare în romanul pe care-l scriam.“ Şi în engleză: „I came across these jingling rhymes in a newspaper, a little while ago, and read them a couple of times.  They took instant and entire possession of me.  All through breakfast they went waltzing through my brain; and when, at last, I rolled up my napkin, I could not tell whether I had eaten anything or not.  I had carefully laid out my day's work the day before—thrilling tragedy in the novel which I am writing.“  Să ne uităm peste câteva cuvinte. Într-adevăr „to come across“ înseamnă „a da peste“; „jingle rhymes“ = „rime sunătoare“; „a little time ago“ = „mai deunăzi“. În propoziţia: „They took instant and entire possession of me“, Eminescu introduce un colocvial „Ei bine“ şi reţine foarte aproape echivalentul englezesc: „Ei bine,versurile acestea m-au luat cu totul în posesiune.“; „they went waltzing through my brain“ =„îmi valsau prin crieri“; şi cu mai mult accent în „o tragedie cutremurătoare“ pentru „thrilling tragedy“ ş.a.m.d.

Să fi fost traducerea germană, pe care totuşi bănuim că Eminescu a avut-o în faţă, atât de fidelă originalului, ca tradusă în româneşte să nu ne mai putem da seama dacă poetul a tălmăcit schiţa din germană sau din engleză? E un fapt uimitor! Poate să fie o farsă a cuiva care a semnat traducerea cu numele poetului? Dar Eminescu a mai încredinţat tiparului încă două articole în următoarele numere ale aceleiaşi reviste şi există şi o mărturie de paternitate în epocă.

Să ne întoarcem la strofa cu pricina. Are la rândul ei un istoric amuzant. Nu a fost compusă de Mark Twain, este vorba de doi prieteni, redactori la „New York Tribune“, care într-o noapte mergând cu tramvaiul au văzut un anunţ oferind informaţii călătorilor despre culoarea şi preţul biletelor: „A Blue Trip Slip for an 8-cents fare./A Buff Trip Slip for a 6-cents fare./A Pink Trip Slip for a 3-cents fare./For Coupon and Transfer, punch the Tickets.“ Unul dintre ei exclamă: „Asta-i poezie curată!“. Şi au continuat să o perfecţioneze adăugându-i şi un refren coristic. Când au ajuns la redacţie, au arătat-o la alţi doi prieteni, care şi-au adus o contribuţie la definitivarea ei şi au publicat-o în ziar. Mark Twain a dat peste ea citind gazeta şi a fost cucerit de ritmurile ei sonore. A preluat-o aidoma în scurta sa proză, servindu-i drept de „mise en abyme“, pentru toată povestea.

Versurile au avut mare trecere printre studenţii din Boston şi Harvard la vremea respectivă şi au fost traduse în franceză şi în latină. În 1972, au fost puse pe note muzicale şi cântate în diferite locaţii din New York. Şi mai recent, ele au fost folosite de cunoscutul savant Richard Dawkins, în cartea sa Unweaving the Rainbow, 1998, pentru a da un excelent exemplu despre ce înseamnă un element cultural (un obicei, o idee, un gest chiar) transmis verbal prin repetarea lui (mimesis); în acest caz „un fragment ridicol de instrucţiuni versificate“. Sau cu alte cuvinte, „Tactul clămpăniturii acelor versuri neîndurate“, cum traducea Eminescu, circulă de la un individ la altul şi de cele mai multe ori stăpâneşte minţile victimelor mai multe zile.

Totul cu o intenţie satirică şi umoristică, pe care Eminescu a prins-o şi a oferit-o publicului, într-un stil original „de o seninătate subtil-ironică fără cusur“.[6]

---

[1] . Th. Codreanu, Eminescu în captivitatea „nebuniei“, p. 77.

[2] . M. Eminescu, Opere, VIII, p. 1140.

[3] . Th. Codreanu, op.cit., p. 77.

[4] . The Complete Humorous Sketches and Tales of Mark Twain, Edited with an introduction by Charles Neider, Published by Da Capo Press, U.S.A.,1996, schiţa figurează la p. 303. (La adresa: horatiustamatin.blogspot.com puteţi găsiţi schiţa lui Mark Twain, cât şi traducerea lui Mihai Eminescu, v. şi M. Eminescu, Opere, VIII, p. 597- 600.)

[5] . M. Eminescu, op. cit. p. ­­­­­1140.

[6] . Th. Codreanu, op. cit. p. 77.