(Runc)

 „Că ți-ai risipit viața, aici, în acest colț obscur, 

la fel se va fi întâmplat oriunde în lume.“ 

Kavafis

E firesc să urc acest munte îmblânzit de milenii de vânt, de ploaie, de fulgere. Dintr-o solidaritate minerală, ușor de înțeles, mai ales acum când oasele și ciolanele mă dor, mai ales acum când gândurile se solidifică în pahare veștede și un lup tomnatic îmi numără bătăile inimii, urc și-i mângâi pietrele întâlnite pe cărare. 

Una dintre ele parcă-mi seamănă. O iau cu mine, până sus pe vârful pleșuv, o pun jos, orientată cu fața spre soare: „Ca o floarea soarelui, îmbălsămată în lumină; axa ei, lujerul ei, va da un sens mișcării de rotație. O, de-am putea scrie un nume pe ea, fără ani, fără alte promisiuni, fără epitafuri“.   

E luna august, pleiadele vor sosi la noapte, una dintre ele, rușinoasă, umană, se oglindește în piatra mea și rămâne fidelă.